Romanii dau, anual, 36 de milioane de apeluri false la 112 |
36 de milioane din totalul de 39 de milioane de apeluri anuale catre serviciul de urgenta 112 sunt false, a declarat, ieri, ministrul comunicatiilor, Karoly Borbely, adaugand ca solutia tehnica de localizare va elimina toate aceste apeluri neveridice. “Testele efectuate astazi (ieri – n.r.) arata ca solutia aleasa va permite localizarea apelurile catre sistemul 112 efectuate din retelele de telefonie mobila. Termenul impus de Comisia Europeana, respectiv luna noiembrie, va fi respectat”, a mai spus ministrul. Localizarea apelantului catre 112 nu va fi posibila decat pe durata apelului, iar dupa ce apelantul a incheiat convorbirea, localizarea nu va mai fi posibila. Sistemul National Unic pentru Apeluri de Urgenta 112 (SNUAU) va face posibila, pâna la finele lunii noiembrie, localizarea apelurilor efectuate de pe telefoane mobile din toate retelele operatorilor de profil. La începutul verii, doua companii au fost selectate sa ofere solutii de captare si localizare a apelurilor de urgenta efectuate de pe telefoane mobile la 112, valoarea celor doua contracte urmând sa se încadreze în limita a 11 milioane de lei.
sursa: www.gardianul.ro
ANC va reglementa tarifele de interconectare ale Cosmote, RCS&RDS si Zapp |
Autoritatea Nationala pentru Comunicatii (ANC) va emite luna viitoare o decizie prin care va reglementa tarifele de interconectare practicate de operatorii de telefonie mobila Cosmote, RCS&RDS si Zapp, a declarat presedintele institutiei, Liviu Nistoran. El nu a oferit alte detalii, dar a precizat ca va pastra “asimetria” tarifelor, in raport cu cei mai mari operatori de pe piata, Orange si Vodafone. Cele doua companii, care detin cel mai mare numar de clienti de pe piata, erau pana in acest moment singurele care aveau tarifele de interconectare reglementate de catre arbitrul telecom.
sursa: www.zf.ro
Portabilitatea numerelor de telefon va majora costurile de retentie ale clientilor |
Posibilitatea clientilor de a renunta, incepand de marti, 21 octombrie, la serviciile unui operator de telefonie mobila in favoarea altuia fara schimbarea numarului actual va intensifica concurenta pe piata, insa impactul asupra bazei de clienti va fi nesemnificativ. Daca oficialii Orange si Voda
fone, cei mai mari jucatori de pe piata, afirma ca nu se asteapta la miscari semnificative pe piata, reprezentantii Cosmote, al treilea operator de telefonie mobila, estimeaza ca vor castiga noi clienti din alte retele, odata cu introducerea portabilitatii. Introducerea portabilitatii va determina si intensificarea concurentei pe piata, mai ales in segmentul clientilor persoane juridice, unde numerosi clienti nu renunta la actualul operator pentru ca numerele de telefon sunt cunoscute de partenerii de afaceri, au mai afirmat reprezentantii Cosmote. Oficialii Telemobil (Zapp) spun ca portabilitatea va determina o crestere a costurilor de retentie a utilizatorilor si, in plus, presupune noi investitii in infrastructura si portofoliul de produse si servicii. “Vor exista utilizatori din toate retelele care vor opta pentru portarea numarului la un alt operator, desi credem ca portabilitatea va afecta mai mult operatorii mari. Nici Telemobil nu va face exceptie de la acest caz si asteptam ca cererile de portare sa fie mai numeroase in primele luni, dupa care sa descreasca, fara insa sa afecteze in mod semnificativ baza de clienti”, au precizat oficialii Zapp. Clientii operatorilor de telecomunicatii vor putea de marti, 21 octombrie, sa solicite renuntarea la serviciile unei companii in favoarea alteia pastrandu-si numarul de telefon. Toate numerele utilizate pentru servicii de telefonie mobila pot fi portate, indiferent de modalitatea de plata (preplatit sau cu abonament) sau de tipul de servicii furnizate (fax, transmisiuni de date, voce). Astfel, orice utilizator va putea sa treaca la un alt operator cu acelasi numar in cel mult 10 zile de la data instiintarii in scris a furnizorrului actual. Costurile de transfer le suporta noua companie, insa aceasta poate decide sa le recupereze partial de la client.
sursa: www.zf.ro






(4.87 out of 5)
